VREI SĂ FII MEMBRU AL ACADEMIEI MORAVIA?! 
Academia MORAVIA este o asociaţie de persoane fizice, o organizaţie de persoane specializate, sau chiar o singură persoană (in)competentă, care oferă, de regulă gratuit, sfaturi utile pentru a crea, amplifica, diminua, înlătura, organiza sau optimiza un anume compartiment (ne)funcţional al societăţii virtuale în care îşi exercită activitatea, la nivel local, regional, statal, continental sau chiar la nivel global.
Principalul obiectiv al Academiei MORAVIA îl reprezintă tocmai suportul dedicat scopului, adică acela de a îmbina, cu pricepere şi tact, funcţia de divertisment omniprezentă pe suportul virtual cu o nuanţă de cultură mai mult sau mai puţin (re)cunoscută, afirmând angajamentul de a identifica probleme în acelaşi timp şi de a găsi răspunsuri practice cu privire la tot soiul de inovaţii şi idei de bun gust.
În egală măsură, Academia MORAVIA îşi propune să exploreze şi alte activităţi, diferite de cele ce fac obiectul iniţial.
Prin demersul membrilor lui, Aşezământul cultural-virtual Academia MORAVIA doreşte să susţină orice campanie nobilă de strângere de fonduri pentru cauze de aceeaşi natură.
Privind înainte, drumul pare anevoios, suntem însă conştienţi de faptul că orice aspect ce iniţial ar putea constitui ceva imposibil, nu este decât o sfidare a inteligenţei şi a capacităţii Marelui Om care, se ştie, are puterea să-şi aleagă destinul, nu doar să şi-l accepte!
Proiectul Academia MORAVIA se doreşte a fi un grup de studiu şi dezvoltare a unei direcţii metaculturale, capabil de a propune (pseudo)intelectualităţii actuale o alternativă la ideologia de prost gust, cvasi-dominantă, a modelelor umane, culturale, chiar virtuale.
Constituită sub forma unui think-tank, Academia MORAVIA ridică ideea îndelung suprimată conform căreia o clipă de interes şi atenţie, un intermezzo de muzică bună în zgomotul cotidian, o carte răsfoită chiar şi într-o staţie de tramvai sau o mână de ajutor ce nu costă şi nu obligă la nimic, reprezintă o soluţie viabilă la ignoranţa, dezinteresul pentru valori, incultura apăsătoare şi gălăgioasă mai mult sau mai puţin disimulate ale unei importante proporţii a mediului uman, virtual şi cotidian-real.
Totodată, Academia MORAVIA îşi propune să studieze, la modul cel mai liber, diferite curente, idei, şcoli de gândire ce au marcat umanitatea, căutând să sublinieze fundamentele ideatice ce au stat la baza constituirii unei gândiri evolutive.
Proiectul Academia MORAVIA este unul deschis tuturor acelor care sunt de acord să dea o mână de ajutor spre a schimba ceea ce este de schimbat! Academia MORAVIA este o asociaţie deschisă!
De aceea, proiectul nostru nu se încadrează într-unul eminamente cultural, ci mai degrabă metacultural, dată fiind situaţia că eforturile membrilor Academiei nu vizează la modul concret scena culturală şi manifestările ei, ci mai lesne şi accesibil, ideile fundamentale pe care noţiunea de cultural se construieşte.
Ne dorim să reuşim a modela dacă se impune, de a schimba din rădăcină sau doar de a trage un semnal de alarmă în ceea ce priveşte principiul ce trece dincolo de aparenţe, de manifestări concrete, fundamentele pe care lumea de astăzi, în cele două sfere ale ei, a ajuns să se construiască, prin derivare, pentru că ne ştim a fi capabili.
Pentru că suntem conştienţi de faptul că evoluţia pozitivă, sănătoasă, a societăţii poate fi determinată de o gândire împărtăşită! Comună.
În slujba Dumneavoastră,
Membrii Academiei MORAVIA
Urmează legătura aceasta pentru a afla cum poţi deveni MEMBRU AL ACADEMIEI MORAVIA >>>








